24

E trecut de 12. Hmm, ajunul. Da. Are o semnificație specială, chit că voi negați spiritul Crăciunul. Oricum, mi-ar fi plăcut să ningă în momentul ăsta. Dar a nins azi și pentru asta. Și iar am greșit: nu m-am bucurat de ninsoare. Aș fi vrut să stau pe trotuar, cu gluga dată jos, si să zic ”I love you, dearest snow”. N-am făcut-o. Și ningea... bestial! Incredibil. Și haotic.

Ziua ideală pentru un review. 2008? Nu pot spune nici ”câh”, nici ”zomg”. Am trecut prin ambele. Dacă stau să mă gândesc, e cel mai complex an. Am reușit, iubire, să îți transmit că ești nașpa. Și totuși mi-am pierdut primele 8 luni cu chestia asta. Acum te-aș bate. Aș fi cel mai mare misogin. Și cu tine, păpușă. Nu te-am uitat. Totuși, sunt cât se poate de indiferent.

Revenind... ascult Haggard. Albumul din 2008. Și sunt trist. Trist pentru că au trecut 10 luni de la concert. Pff, vreau din nou! Dacă aș știi că nu aș ajunge la spital, m-aș da cu capul de perete. Sincer. Mă oftic. Tare, tare, tare, tare. Și Anathema... tre' să le mai văd pe ambele de cel puțin 10 ori până mor. Categoric. Ai auzit prea iubită Doamnă-cu-coasa?

Mă bucur că am trecut de perioada de adaptare prin iarna trecută. Da, mi-a fost greu cu colegii noi. De fapt, eram eu paranoic. E bine acum. Nespus de bine. Îmi place chiar și de Mastan. Chiar dacă acu' 2 săptămâni l-aș fi luat la bătaie pentru rahaturile pe care le zicea. Da Iulia, PE care. Mulțumită? Chiar sunt mulțumit de decizia mea de a intra la info. E foarte... foarte mișto! Îmi place. Daaaar, mi-e dor de Popovici! Îmi pare rău că nu ne mai e prof... Știu, știu, și eu am semnat. Nu făceam mate deloc, dar era mișto. Râdeam. Cu el, și nu de el. Bine, și de el, dar mai mult cu el. Acum? Acum râdem ironic de ora de fizică, ”ăsta a făcut pact cu dracu...” (și bineînțeles, asemănarea numelor MASTAN cu SATAN), de bilele lui negre, de glumele lui (”Petru, ți-am trecut absența la note! hahahahaha”). Țineți minte, ironic.

Visul meu de a deveni un cinefil, a fost spulberat de un joc de rahat, FM2008, iar mai nou, 2009. Pierd timpul aiurea cu ăsta. Totuși, am văzut niște filme absolut geniale: Dark City, Vanilla Sky, A beautiful mind, The Lazaurus Project, The Girl Next Door, Eden Lake, și lista continuă.

Sunt mai sociabil. Și mai indiferent. Astea două sunt în curs de dezvoltare, deci voi menționa de ele într-un eventual review pentru 2009.

Dacă stau să mă gândesc bine, sunt mulțumit de anul ăsta. Și mai mult, sunt mulțumit de mine. Încă îmi dezvolt personalitatea, asta știu. Am potențial. Știu că pot ajunge mare. Arina, tu ești de vină pentru ceea ce zic!

Ce îmi doresc de la Moșu? Păăăăi... m-ar ajuta oare să termin de citit cărțile? Ah, vreau o chitară!!! Acustică. Și... și... și s-o duc bine anu' ăsta :D. Altceva? Știi cum se zice... dacă îți dezvălui dorința, nu se mai îndeplinește.


Dragi cititori fideli, vouă vă doresc Sărbători fericite! Știu ca e clișeic, dar e moral! Restul urărilor le știți și voi, și vi le doresc. Serios. Și sper să ne vedem cu bine în 2009. De ce nu, chiar la un eventual concert Anathema sau Haggard :D! Numai bine :)!

Al vostru,
Saint.

PS: spiritul Craciunului NU a murit!

Drumul de-o eternitate

Pe masura ce inainta, picioarele i se inmuiau. Se indrepta spre necunoscut. Mergea de o eternitate, insa asta nu il impiedica sa continue. Nu stia exact unde va avea s-ajunga, spera doar sa fie acea tinta.
Stia de la inceput ca nu a ales drumul cel mai bun. Totusi, el inainta. Nu mai avea rabdare.
Teama il incetinea. Pe masura ce inainta, aceasta teama devenea apasatoare. Dar care teama?

...

Drumul se despartea in doua. Avea de ales. Drumul cel mai scurt era si cel mai greu. A preferat usorul. Era mai bine asa. Doar ca... eternitatea devenea... vesnica.

...

Nu isi mai simtea picioarele. Imaginea sa era prea puternica, prea clara. Nu il lasa sa se opreasca.
Imaginatia-i zburda. Felurile in care putea arata acel loc unde se va termina drumul erau infinite. Reusi sa-si indrepte privirea inainte. Observa ca drumul avea sa se termine curand. Inca putin!


... mai era putin si lui ii era din ce in ce mai greu. Intinse mana... inca putin.
Cazu jos. Era acolo. Puse capul pe pamant. Nu stia unde ajunsese, insa se bucura. Drumul cel de o eternitate se sfarsise.
Facu greseala de a se ridica. Se uita in fata. Observa... nimic. Era confuz. Ridicase privirea spre cer. Era intuneric, stelele lipseau. Nu era nimic nici in stanga, nici in dreapta. Dar el de unde venise? Se intoarse cu spatele. Nu era niciun drum. Nu mai exista nimic.
Era pierdut... era... nimic.

Disperatul

O urmărea. Alerga. Încerca să o ajungă. Vroia sa îi vorbească. Era la câţiva paşi în faţa lui. Dar alerga. Sau i se părea? Doar el alerga. Ea nu.
Între ei doi se lăsă o ceaţă deasă. Abia o mai vedea. Dar el alerga.
Aproape nu o mai distingea. Culoarea nu-i mai era suficientă. El totuşi alerga.
A pierdut-o. Nu era nicăieri. Nici în faţă, nici în dreapta, nici în stânga. În spate nu avea cum. Se uita împrejur. Şi parcă nu vroia să o găseasca. Îi era teamă.

A zărit-o. Dar el nu mai alerga.

Statea intins cu ochii atintiti spre luna. Mirosul noptii era special… narile-i erau incalzite. Era indiferent totusi. Inchise ochii. Mirosul disparuse. La fel disparuse si sunetul greierilor. Acum doar o imagine avea in cap. Era doar EA.

Amandoi se uitau unul la altul. Nu indrazneau sa faca nimic. El tremura. Era emotionat. Gandul ca s-ar putea sa o piarda il naucea. Astepta cele doua cuvinte magice, iar doua lacrimi i se scursera pe obraji. Nu mai suporta… o luase in brate. O simti langa el. Inima incepea sa ii bata din ce in ce mai tare. O tinea strans, si nu mai vroia sa ii dea drumul. O iubea…

Trezeste-te! Deschise ochii. Luna tot acolo era. La fel si greierii. Totusi, lipsea ceva. Se uita in stanga si in dreapta. Da… ea nu era acolo. Un gol mare il cuprinse.

Inima incepuse sa ii bata normal.

My last confession

Ok… asta e ultimul meu post pe blog.


In momentele astea pot spune ca sunt trist. Totusi, cand ma gandesc la ce cacaturi s-au intamplat, in special alea care mi-au taiat aripile, ma bufneste rasul. E comic cand imi dau seama ca nu pot face nimic :-J.

Mi-e greu sa respir. Mi-e greu sa mananc. Mi-e greu sa plang.

Ce imi doresc eu… nu voi putea avea. Niciodata… si D. a spus “niciodata sa nu spui niciodata”. Nu m-am mai gandit asa la chestia asta... Dar oricat de adevarat ar fi, e niciodata... Nu voi mai scrie pe blog… ma amagesc si mai tare din cacaturile astea. Vreau doar sa pot trage aer in piept si sa nu simt golul. Cu alte cuvinte… vreau sa traiesc. Si daca nu se poate cu iubire, atunci fara. Desi oricat as vrea, de iubit o sa iubesc tot timpul. Singura chestie e ca nu cred ca voi mai fi iubit.


Eh… si acum mi se potriveste asa bine Riverside – Conceiving You…

I’ve been watching you
Waiting for the right moment to make the first move
Do you wonder why I keep avoiding your eyes
And why I’m running away?
It’s crazy, I know

I’ve been conceiving you for too long

Or maybe I’m destined to be alone?
Or maybe there’s someone who will understand
That I’m not able to share my world?
I’m still running away
It’s crazy, I know

I’ve been conceiving you for too long
If only I could change all things around

Still conceiving you all along…

I’ve been conceiving you for too long
If only I could change all things around
I’ve been conceiving you for too long
I’ve grown used to that

Still conceiving you all along…

Mai ales strofa in bold.


Nu sunt pesimist, nu sunt nici rau cu mine, ci doar sunt realist…

Pacat ca nu ma incadrez si eu in randul oamenilor “tupeisti”. Jeez, cat de bine le e. Da, mi se pare mult mai bine acolo… la ei. Nu cred ca fac greselile pe care le fac eu. Nu cred ca viata e la fel de grea, privita de acolo. Vreau si eu sa vad viata cu superficialitate. Sau ca pe o chestie scurta, unde sa fac tot felu` de prostii, ca n-am timp. Si aici nu ma refer la chestiile gen fumat. Ci pur si simplu, vreau si eu sa ma duc la o fata, sa ii spun tot ce simt pentru ea, si sa nu imi fie frica ca voi fi respins. Da. In momentul asta mi-e frica. Mi-e frica cand vad ceva perfect, ceva ce mi-am imaginat toata viata, si tocmai acel ceva nu il pot avea. Si stiu ca niciodata nu va mai fi un ceva identic.
Si nu… nu va fi totul bine, si stiti si voi asta.

Voi refuza sa ma inchid in mine. In curand o sa zic si eu ce am de zis.
Nu stiu cate alte vieti mai exista, dar stiu ca in asta nu vreau sa regret ceva ce n-am facut.

Si in caz ca va intrebati… da, era vorba de o fata…


Cred ca e timpul sa inchei… Va multumesc mult celor care ati mai citit blogul. Ma voi reintoarce intr-o zi… poate voi gasi si eu ce caut pana atunci :).

Adio…

Schimbare?

Cineva mi-a spus zilele trecute „Nu trebuie sa incerci sa impresionezi facand sau zicand lucruri care nu te caracterizeaza! Trebuie sa fii tu”. Da, stiu, e o chestie deja... foarte obisnuita. Poate toata lumea stie asta. Stiu si eu. Imi pare rau ca nu am si tinut cont de asta.
De multe ori am incercat sa fiu... altceva. Am incercat sa demonstrez ca sunt unu` din aia „ok”. Ha ha. Stiu ca n-am reusit si am picat in cealalta extrema uneori. Stiu ca... am gresit. Dar de ce? Sa fi fost nesiguranta? Teama? Poate stie altcineva. Eu stiu doar ca n-am fost eu. Poate ca a venit timpul sa fiu chiar Mihai. Mihai si nu Saint.

Blog?

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre bloguri. Spunea ca si-ar face blog, ca ii place sa scrie. Un lucru o impiedica... teama sa nu i se incalce intimitatea. S-o luam de la inceput.

Definitia de pe wikipedia spune asa:
Un blog (prescurtat de la expresia engleză web log, jurnal pe Internet) este o publicaţie web ce conţine articole periodice sau şi cu actualizare neîntreruptă, ce au de obicei caracter personal. Ca regulă actualizarea blogurilor constă nu în modificarea textelor de până acuma, ci în adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal, toate contribuţiile fiind afişate în ordine cronologică inversă. Acest gen de publicaţii web sunt în principiu accesibile publicului larg.

(...)

Scopul blogurilor variază foarte mult, de la jurnale personale şi până la arme publicitare ale campaniilor politice, ale programelor media sau ale diferitelor companii comerciale.

Dintre aceste scopuri variate, ne referim strict la jurnalul personal. Astea sunt si blogurile care imi plac mie. Blogurile ale caror articole sunt scrise mai mult cu inima (exceptand-o pe andaa).

Prima mare diferenta dintre un blog si jurnalul clasic ar fi ca blogul e virtual, pe cand jurnalul il ai doar pentru tine. Adica? Hai sa iau blogul meu ca exemplu.
Eu incerc sa scriu frumos. Ma chinui sa fac arta din sentimentele mele (ca n-am reusit, partea a 2-a). Nu stiu exact daca gasiti ceva interesant prin posturile astea, cert e ca majoritatea sunt sincere. Cele mai numeroase sunt probabil alea de parere de rau. Si desi am scris acolo la About Me ca ma puteti gasi in spatele posturilor, probabil nu puteti afla nici jumate. Sa fim seriosi... e nevoie de mult timp si apropiere de o persoana ca sa ajungi sa o cunosti bine.
Am incredere doar in oamenii care imi inspira incredere. Cu atat mai mult nu pot scrie despre chestii mult mai personale pe blog.
Am simtit nevoia sa scriu atatea. A trebuit sa tin in mine. Da... unele erau foarte nasoale. Si de ce n-am putut scrie? Pentru ca pe blog are acces toata lumea de pe acest Pamant. Cum ar fi sa stie tot globu` ce am facut in momentul ala, si de ce ne-am certat si cum ne-am impacat?
Jurnalul clasic ar fi stiut despre ce e vorba...

Am simtit nevoia sa zic atatea... a trebuit sa tin in mine. De ce? Cate maini sunt, atatea persoane care asculta cu adevarat.


...
Saptamana trecuta a fost eclipsa.

Netu`, netu`, netu`

De ce am ajuns in halul asta? Netu` ne-a manjit pe toti. Suntem sociabili doar virtual.

Pana acu` ceva vreme, inca credeam “vrajelile” celor din jur (de pe net, desigur). Toti erau mari, eu eram mic. Destul de fraier incat chiar credeam, si eu eram sincer. Ce rost are sa legi prietenii pe mess? Cele reale sunt mult mai… interesante, mai placute. Nu e deloc bine cand pe net vorbesti cate-n luna si-n stele, iar cand stai fata in fata cu persoana respectiva, habar n-ai despre ce sa discuti. Asa ca taci, asteptand ca cealalta persoana sa vorbeasca. Cel mai probabil discutile se invart ori in jurul scolii, ori in jurul profilelor de hi5. Asta suge. Si desi sunt atatea subiecte…

Facand o paranteza de la subiectul principal:
"Eu unul fac o prima impresie proasta. Si real, si virtual. E pacat, ca de obicei prima impresie conteaza, iar pana cand descopera adevaratul din mine, trece timpul… Ok, nu spun acum ca sunt cine stie ce tip de treaba. Nicidecum."
Si din cauza cacatului asta de internet, cand vorbesc cu cineva, imi ia mult sa gasesc un subiect care ne-ar interesa pe amandoi. Si real, si virtual. Cu prietenii apropiati stiu ca pot vorbi despre multe, si vorbesc, insa urasc sa vad ca persoana cu care port dialogul se plictiseste.

A, si inca o chestie. E chiar naspa sa vezi ca nu mai poti avea incredere in nimeni. Poate doar in aia pe care i-ai cunoscut proaspat pe net (akacei care nu te stiu, si nici nu au legatura cu apropiatii). Cam asta e… iar in prieteni d-astia cu care te duci in oras la bere… pana mea. Si da ba, imi place sa am secrete.

Melancolia vietii…

Amintiri

De ce sunt atat de confuz? Adica nu sunt confuz in privinta sentimentelor. Ci... adica nu stiu. Sunt confuz, doar atat stiu. De ce? Habar nu am. Te iubesc :-<. Dar oare o sa mai fie cum a fost anul trecut? Cum avem noi amintirile alea frumoase? Eu m-am purtat naspa, stiu. De-aia te-am rugat sa ma lasi sa ma gandesc cateva zile. Nu mai stiu nimic. Chiar nimic. Nu stiu ce e cu mine :(. Sau stiu? Poate stiu.
Imediat facem 1 an si 3 luni. La fiecare post (ca doar unu` pe luna am) ma mir cum de am ajuns pana aici. Da... 1 an si 3 luni... mult. E singura si cea mai lunga relatie.
Iti ziceam azi despre acel gol in stomac. Dupa ce citisem ce ai scris pe blog, tot acel gol. Si ma intreb de ce?. Oare din cauza faptului ca te iubesc, si simt ce ai scris acolo? Amintirile alea sunt nepretuite, iar cand ma gandesc cum ar fi viata fara tine...
Sa uitam putin de ultimul an...
Iti mai aduci aminte cand in clasa a 6-a ma sunai pe fix? Si imi povesteai toate prostiile despre Oana, si cum de abia astepti sa plece? :)) In a 7-a eram deja prieteni foarte buni. Cum am ajuns sa fim asa? Eu nu imi aduc aminte :(. Dupa aia a aparut Bianca. La un moment dat mi-ai promis ca daca ar fi sa alegi intre mine si ea, m-ai alege pe mine. Da, fiindca eu eram ala care pastra secretele si te incuraja. Ne mai si certam, dar nu umbresc cu nimic prietenia noastra. Venise si momentul in care ai pus capat prieteniei noastre pentru un rahat. In fine, sunt chestii childish, si trecem peste astea. Prin februarie ne-a pus diriga in aceeasi banca. Mai stii cand ma rugai sa te las sa stai cu bianca ca sa poti copia la fizica? Oricum, tot de la mine ai copiat :p. Si dupa, am ajuns sa fim impreuna... Cum? Nu stiu. Stiu doar ca nu regret, si ca te iubesc.

Inspiratia naibii

LoL… am inspiratie :|. Mda. Din cauza celor de la Anathema. Muzica lor ma introduce intr-o alta lume. Nu m-as satura de melodiile lor niciodata! E un drog, cel putin pentru mine. De as fi fost si la concert atat de drogat :(. Oricum, canta prea bestial :D.
Nu pot spune ca am inspiratie. E doar lumea aia in care visezi. Visez. Insa visele nu le pot reproduce.

E vacanta asta de rahat acum. E plictisitor. Adica nu e plictisitor cand stau cu tine, sau in general cand stau. Prefer sa stau. Desi la scoala ma simt bine (a nu se intelege ca imi place scoala, ci doar cei ce ma inconjoara :p). Nici nu stiu ce vreau… chiar atat de nehotarat sunt? Da… uneori sunt foarte nehotarat. De fapt, deseori sunt foarte nehotarat.

Vreau sa plec cateva zile din oras. Singur. Dar e posibil? Sau e doar un alt vis. Sa fim seriosi, nu am unde pleca.


Houpule, iti multumesc pentru Tarot :p.

Review Andaa

Am dat de blogul ei prin septembrie, anul trecut. Am citit posturi vechi, si chiar mi-a placut cum scria. Tasta cuvintele frumos, placut. Chiar daca multora li se parea... ciudat e putin spus!, si chiar daca ea scria poate la vrajeala, mie imi placea. A folosit vulgaritatea intr-un mod placut. Citeam cu placere.
Cand m-am uitat la posturile din acea luna, am observat ca ele scad calitativ. Peste asta, acum ii da limbi in cur lui Oprescu, si lu` mai stiu eu cine. Imi pare rau sa zic ca blogul a ajuns de cacat. Doar publicitate si cacaturi politice.

Andaa, te rog, termina cu cacaturile alea, si apuca-te din nou sa postezi ca lumea. Ma rog, daca pui banii mai presus de orice.

Este primul blog-review, daca ii pot spune asa. Mi-am permis sa comentez de un blog mai important. Si asta pentru ca stiu ce e in ograda mea :)


LE: da, in ultimul timp vad ca ai mai postat si normalitati, si pentru asta te felicit! Eceptand prostiile cu politica, poate e cel mai bun blog romanesc (in viziunea mea)!

Cacaturi

Zilele astea, ce… de fapt, saptamanile astea am fost mai melancolic. Am simtit nevoia sa fiu singur, adica plm, cunoasteti voi sentimentul. Moment bun de ascultat Anathema, Green Carnation (cateva), si chiar si unele de la In Extremo (ba, astia care nu stiti, dati sarci pe youtube :p).
As avea atatea lucruri de spus. Mai ales ca in momentele astea as avea inspiratie. Ciudat e ca, fix cand ma apuc de scris, dispar toate ideile. La naiba cu asta.

De cand sunt asa, parca ne-am departat. Dar ne regasim, nu? Tot timpul asa a fost. Da… Si uite ca de cand am implinit un an, nu ne-am mai numarat lunile :(. Miercuri avem 1 an si 2 luni. Uit de multe ori cat de norocos sunt, chiar daca unii… unii nu cred :p. Ba fraierilor, sa stiti ca sunt norocos :p. Si habar n-aveti!


Am terminat scoala. Yay? Da, yay. Nu stiu cat de yay. Adica da, am scapat de scoala, nu mai tre sa iau note si chestii d-astea. Multi colegi pleaca, altii invata pt olimpiada de vara, etc., si asa se duce vacanta… asteptand pe unu, pe altu. Nu am uitat de tine. Imi voi petrece vacanta cu tine, ca si anul trecut. Mergem pe sub Tampa? Sau in parc, chiar daca a devenit loc pentru cocalari. Gasim noi locuri unde sa stam! Stiu… si eu vreau la mare :(. Cu tipa aia nu as vrea sa ma duc, ca practic merg cu niste necunoscuti, si chiar nu imi surade ideea. Vom vedea ;)

Untitled Post 1

A trecut! Si din pacate, nu am stiut sa apreciez momentul. Ca si de obicei, nu fac asta. Dau sut marilor sanse, trec cu vederea peste marile moment. De ce oare? De ce nu mi-am dat seama, acolo, ca nu vor fi mai dese aceste momente? De ce uneori nu imi dau seama cat de mult te iubesc? Dar tu stii cat de mult te iubesc? …ma voi uri pe mine, pentru ceea ce iti spun, pentru suferinta care ti-o provoc uneori, prin cuvintele mele, pentru ca nu te fac fericita cand trebuie, asa cum meriti.
De ce n-am putut tine in loc acele momente? De ce cand ai vrut sa ne uitam la cristale, am plecat? De ce cand vroiai sa fim si mai fericiti, eram si mai suparat? De ce cand incerci sa imi zici ca gresesc, iar eu stiu asta, iti zic ca gresesti si tu? De ce cand ma intrebi de multe ori daca te iubesc, raspund mai… simplu? Si totusi te iubesc, mult! De ce nu pot face lucrurile pe care mi le doresc?
Azi am implinit 9 luni. Ce repede a trecut timpul, si ce amintiri frumoase am scris impreuna. La multi ani!

Cat despre tine, ratatule. Nu imi pasa ce si cat zici de ea. Nu conteaza ce zici tu, absolute deloc. Nu m-a interest deloc parerea altora niciodata, iar daca zici, crezi ca ma insulti? Dar oare de ce te bag eu pe tine in seama?