Disperatul

O urmărea. Alerga. Încerca să o ajungă. Vroia sa îi vorbească. Era la câţiva paşi în faţa lui. Dar alerga. Sau i se părea? Doar el alerga. Ea nu.
Între ei doi se lăsă o ceaţă deasă. Abia o mai vedea. Dar el alerga.
Aproape nu o mai distingea. Culoarea nu-i mai era suficientă. El totuşi alerga.
A pierdut-o. Nu era nicăieri. Nici în faţă, nici în dreapta, nici în stânga. În spate nu avea cum. Se uita împrejur. Şi parcă nu vroia să o găseasca. Îi era teamă.

A zărit-o. Dar el nu mai alerga.